Alba...Pur si simplu nimic mai mult decat un alb imaculat...Ii venea superb si. ciudat, o scotea din anonimat...Iesea in evidenta tocmai prin rochita ei simpla si alba, fara alte accesorii sau colori...Si-a luat o cafea cu lapte si s-a instalat pe bancuta rosie si aparent comoda din parc...Parul ei castaniu era prins intr-un coc neglijent, iar cateva suvite ii incadrau fata rotunda...Purta o mica gentuta, din aceea crosetata si sandale joase crem...A privit un moment pieduta verdele plin de viata al peisajului, netulburata parca de galagia copiilor din jur...Era o prezenta diafana, aprope ireala pentru mine in acel moment...La un moment dat a scos o carte din geanta...O carte micuta, cu coperti violet...Avea un semn de carte colorat, pe care l-a pus atenta inapoi in gentuta..A inceput sa citesca, dar dupa numai cateva clipe si-a ridicat brusc privirea, de parca isi amintise subit ceva...Si se pare ca asa si era, deoarece in secunda urmatoare a scos Mp3-playerul, si-a pus castile si s-a cufundat in lectura..Imi imaginam ca trebuie sa miroase divin in preajma ei, ca are un parfum delicat si discret, care se imprasie cu eleganta in jur si ii completeaza imaginea...Eram aproape netulburata cand am auzit o voce:"Mama, hai sa mergem acasa, mi-e foame"...Am oferit un zambet cald la schimb, i-am luat manuta firava si moale, atat de calda si catifelata si am mers impreuna spre casa...A urmat o alta intrebare: "Mama, de ce ni se face foame?"...Si m-am gandit ca data viitoare in parc trebuie sa mi iau si eu o carte ca sa stiu raspunde la toate "de ce-urile"....
Nota: Nu are legatura cu realitatea, e o povestioara...Realiatatea o traiesc zilnic si prefer sa o parasesc in "patutzul meu virtual"...Atata timp cat doar visele au mai ramas cele gratis
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu