miercuri, 17 februarie 2010

A story 2

In seara acesta voi continua povestioara mea...E compusa sub impresia romanului "Jane Eyre" de Charlotte Bronte. Unele nume sunt modificate, ca sa fi intr-un fel mai facile citirii si rostire, iar scena prezentata de mine nu exista in carte. E 100% compozitie proprie, compozitie "alimentata" de roman, ca sa zic asa. Sper sa va placa.


       In cele din urma ajunse in salon. Inima statea sa-i sparga pieptul si isi controla cu greu miscarile. Observa masa, aranjata simplu si intim si il observa pe el, asteptand-o. De indata ce a vazut-o domnul Roches se ridica in picioare si ii trase scaunul. Ea isi indrepta cam nesigura pasii spre masa si isi propusese sa dea dovada de control si stapanire.
      -Buna Jane. Arati dragut.
      Cuvintele lui o imbujorara si ii raspunse timid:
      -Multumesc domnule Roches.
     - Haide sa mancam putin, Jane, iar mai tarziu vreau sa iti spun ceva.
     Ea ar fi vrut sa-l intrebe cat mai repede cu putinta ce se petrece, de ce a chemat-o acolo, in nici un caz nu putea sa manance linistita fara sa stie nimic. Inima ei se zbatea si vroia sa strige, dar conditia nu-i permitea, asa ca rosti un: "Cum doriti domnule"  si incerca sa manance ceva.
       Cina era destul de bogata, fiind compusa din supa de gaina cu legume la primul fel, la al doilea budinca de cartofi si carne, iar la desert prajitura cu visine. Jane de-abia se atinse de mancare, iar domnul Roches observa asta. El manca destul de bine, dar nelinistea lui Jane il determina sa cheme relativ repede servitoarea sa stranga masa si sa serveasca ceaiul. Jane sorbi aproape bucuroasa din licoarea dulce de plante cu lamaie si astepta plina de nerabdare si suspans ca domul Roches sa-i dezvaluie misteriosul motiv pentru care o invitase la cina. Acesta, dupa ce se uita o clipa in ochii ei, ii zambi si inspira adanc, rosti:
   - Jane , e ceva ce trebuie sa stii si prefer sa o auzi din gura mea. Noi doi ne-am inteles foarte bine de cand lucrezi in casa mea si sa stii ca iti voi ramane vesnic recunoscator pentru episodul din seara in care mi-ai salvat viata. Mai mult, discutiile noastre filozofice din biblioteca, acele seri de dezbateri dintre noi vom ramane mereu in sufletul meu si le voi considera un balsam, regretand mereu momentul cand te retragei ca sa o culci pe Adele. Jane, eu am ajuns intr-un moment al vietii mele in care...Doamne, ce greu e...
    In clipa aceea isi ingropa capul in maini, iar Jane ii spuse suav, atingandu-i usor incheietura:  "Spuneti, domnule Roches. Stiti ca mereu v-am ascultat si v-am inteles"
         - Da, Jane, stiu...Uite, eu ma voi casatori cu Blanche luna viitoare...Voiam sa stii asta din gura mea...Sincer sa iti spun, nu o iubesc, dar ne casatorim din ratiuni de rang si politice..Si apoi, e o tanara incantatoare si eleganta, cultivata si inteligenta si sper ca va fi o sotie buna.
         In clipa aceea Jane simti ca salonul se invarte cu ea si aproape ca nu mai putea sa isi tina capul drept...Se uita spre scarii in incercarea de a fugi, dar nu se simtea in stare...Se simti cuprinsa de un tremur si auzi ca prin vis vocea domului Roches: "Jane, esti bine?"

marți, 16 februarie 2010

A story 1

Vom lua cina impreuna in seara asta. Pregateste-te! Te astept la ora 9 in salon!
     - Dar...
     Fu repezita brusc:
      - Ordinele nu se discuta, domnisoara Jane. Nu ai invatat asta nici pana acum?
      Dupa acest raspuns domnul Roches se retrase. Ea ramasese inmarmurita...Vantul inca caldut de seara ii mangaia suav tenul. Mai avea 2 ore pana la cina. Cu ce sa se imbrace ea? Nu ar fi trebuit sa accepte, dar stapanul nu i-a oferit alta alternativa. Inima ii batea vadit mai repede si era imbujorata. Dar nu, trebuia sa se controleze...Trebuia sa-si stapaneasca sentimentele si sa-si reaminteasca de promisiunea facuta..El nu face parte din lumea ei si e intangibil pentru ea..Ii datoreaza doar respect si seriozitate. Intra si ea inauntru si urca in graba scarile pana la camera ei. Isi pregati apa pentru baie, iar intre timp cauta in dulap o toaleta potrivita. Adele ea in programul ei de joaca, asa ca avea atot timpul pentru ea . Hotari sa se imbrace tot cu rochia neagra de satin, caci ceva mai elegant si potrivit nu avea..Isi facu o mica baie, iar apoi incerca sa-si aranjeze cumva parul..Renunta la obisnuitul si clasicul coc, si pieptana parul pe spate..Imbraca incet rochia si indrazni sa poarte la gat si micutul ei pandativ. Pe cand se privea in oglinda aproape ca nu-i venea sa creada ca va lua cina cu el si isi propusese sa se inarmeze cu mult control..Ii satea destul de bine cu parul aranjat asa, dar din nou ramanea doar o simpla si strearsa guvernanta, in comparatie cu femeile care faceau parte din lumea lui, din lumea luxului si a exuberantei..Incepea sa-i para foarte rau ca nu avea alta rochie, ceva mai tineresc sau mai vesel si chiar vru sa nu mai coboare, dar nu s-ar fi cuvenit...Cateva suvite moi ii mangaiau lin fata..Ceasul batu ora 9..Deschise tematoare usa camerei si se indrepta cu pasi marunti pe coridorul masiv..E o chestiune de secunde pana ce va ajunge la scari, apoi jos si apoi in salon, langa el...Inima ii batea cu o putere incontrolabila si de-abia mai putea merge..


             To be Continued

duminică, 31 ianuarie 2010

Despre...

   Dupa ceva mai mult timp in care nu am mai scris m-am hotarat sa revin sau mai bine spus am simtit nevoia sa revin...Pacat ca aceasta nevoie  e plasata in ea mai mare criza de timp in care ma gasesc, dar eu tot iau pauze, chipurile ca sa obtin energia pt noua mea runda de invatat si scris...Sincer, nu stiu ce subiect sa abordez deoarece in viata mea, condimentata cu temperaturi sub 0 grade, cu un teanc imens de cursuri de invatat si cu un tean si mai imens de carti ce trebuie macar rasfoite pt a realiza si invata o tema stupita  nu e prezent momentan soarele luminos si purificator...Am o singura delectare : mancarea si dulciurile si am un singur noroc: Nu depun, astfel incat am o silueta supla, ce nu tradeaza gurmanda din mine...Si totusi ma entuziasmeaza apropierea Zilei Indragostitilor si vreau sa gasesc un cadou frumos frumos si sa scriu o felicitare frumoasa si romantica

joi, 29 octombrie 2009

I'm back again!

           Astazi s-a intamplat, in sfarsit, acel ceva menit sa ma extraga din starea mea de somnolenta extrema si sa (re)devin  interesata de ceea ce numim "viata", cu toate generalitatile ei...Este vorba despre un eveniment, pentru care initial nu aveam nici un fel de dispozitie, iar tentatia de a nu merge era imensa, si totusi...Bine ca a existat acest "si totusi' si am revenit printre pamanteni....Evenimentul cu pricina este o lansare de carte, care a rupt prototipul de 'eveniment foarte plictisitor" si a fost ceva foarte interesant....Astfel, am avut parte de scene de teatru interpretate de actori si studenti la Teatru, de un filmulet reprezentativ asupra temei cartii, de o muzica extrem de linistitoare si sugestiva...In consecinta, eu ma bucur foarte mult deoarece acest eveniment a reusit sa imi redea interesul si pofta de viata  deoarece in ultimele 4 zile nu mai aveam dispozitie si nici putere pt ceva, fiindu-mi practic LENE pana si sa ma spal pe maini, iar cele mai minore lucruri pareau o corvoada...Dar de cateva ore simt ca mi-am revenit si mi-am propus sa iau cu pasi marunti viata si sa fiu mai calma si linistita...Sa incerc sa vad soarele intr-o zi ploioasa si sa renunt la tristete, deoarece nu face bine...Si apoi, am cel mai important ngrediant pe lumea acesta, si anume Iubirea, asa ca macar de dragul ei si al Lui voi incerca sa fiu mai binedispusa si sper sa si reusesc..

joi, 22 octombrie 2009

Crampeie de viata

     Alba...Pur si simplu nimic mai mult decat un alb imaculat...Ii venea superb si. ciudat, o scotea din anonimat...Iesea in evidenta tocmai prin rochita ei simpla si alba, fara alte accesorii sau colori...Si-a luat o cafea cu lapte si s-a instalat pe bancuta rosie si aparent  comoda din parc...Parul ei castaniu era prins intr-un coc neglijent, iar cateva suvite ii incadrau fata rotunda...Purta o mica gentuta, din aceea crosetata si sandale joase crem...A privit un moment pieduta verdele plin de viata al peisajului, netulburata parca de galagia copiilor din jur...Era o prezenta diafana, aprope ireala pentru mine in acel moment...La un moment dat a scos o carte din geanta...O carte micuta, cu coperti violet...Avea un semn de carte colorat, pe care l-a pus atenta inapoi in gentuta..A inceput sa citesca, dar dupa numai cateva clipe si-a ridicat brusc privirea, de parca isi amintise subit ceva...Si se pare ca asa si era, deoarece in secunda urmatoare a scos Mp3-playerul, si-a pus castile si s-a cufundat in lectura..Imi imaginam ca trebuie sa miroase divin in preajma ei, ca are un parfum delicat si discret, care se imprasie cu eleganta in jur si ii completeaza imaginea...Eram aproape netulburata cand am auzit o voce:"Mama, hai sa mergem acasa, mi-e foame"...Am oferit un zambet cald la schimb, i-am luat manuta firava si moale, atat de calda si catifelata si am mers impreuna spre casa...A urmat o alta intrebare: "Mama, de ce ni se face foame?"...Si m-am gandit ca data viitoare in parc trebuie sa mi iau si eu o carte ca sa stiu raspunde la toate "de ce-urile"....


  Nota: Nu are legatura cu realitatea, e o povestioara...Realiatatea o traiesc zilnic si prefer sa o parasesc in "patutzul meu virtual"...Atata timp cat doar visele au mai ramas cele gratis

marți, 20 octombrie 2009

For my diary

   Starea mohorata de afara are o amprenta negativa pana la extrem asupra mea, astfel ca uneori, iar in ultimele zile acest "uneori" a devenit tot mai pregnant, butoiul cu melancolie se tranforma in cel mai adanc abis iar calea spre "luminita" e cea mai mare necunoscuta...Pentru a indulci aceste clipe "gri", desi poate ca e un termen prea lejer pentru ceea ce simt cu adevarat vreau sa scriu in seara aceasta o mica povestioara, povestioara inspirata din realitate:
            

            Si a mai cazut o una...Inca o frunza ruginie uitata melancolic pe pervaz...Sper ca va dura ceva pana cand vantul o va lua cu el spre alte tinuturi...Imi place sa o privesc din cand in cand...Ma linisteste...Cartea sta deschisa pe noptiera...E de ceva timp, poate prea mult, deschisa la aceasi pagina...Dar voi remedia acesta problema acum...Am o dispozitie aparte pentru citit si o dorinta de a recupera timpul pierdut...De-abia astept sa ma pied in paginile ei...In bucatarie miroase placut...Mancarea e aproape gata, desi teancul de vase din chiuveta nu e deloc imbietor, dar ma voi ocupa de ele mai tarziu...Sper sa mai aveam fursecuri cu gem, erau pufoase, vanilate si aproape delicioase...Le mai lipsea un anume ceva ca sa fie magnifice si inca nu am descoperit detaliul care sa le desavarsesca, dar mi-ar prinde foarte bine unul acum, mi-ar satisface pofta de dulce...Ma asez uitata pe pat si deschid televizorul...Reuseste sa ma capteze un film si dupa putin timp inchid aragazul..."Papa bun" e complet gata...Ma mut in dormitor, in patul nostru mare, cu lenjerie de culoarea miozotului si perne pufoase...Mi-e aproape mila sa-l deranjez, deoarece stiu cat timp mi-a luat dimineata pentru a-l anexa "perfectiunii', dar cedez ispitei...Imi iau nerabdatoare carticica si incep sa citesc cu voce tare..Ma rup complet de relitate pana ce aud cheia in usa..Atunci deodata imi amintesc ca merita sa fiu cu adevarat fericita si alerg in bratele lui: "Ce dor mi-a fost de tine iubi"